Spre cer voi întinde mâna

La răscruce de drumuri,
Ades fiind fără speranță,
Stiu că pot privi spre Tine
Și mă luminez la față.

Când se-ngrămădesc de-o dată
Întrebările în mintea mea,
Tu, puternicule Tată,
Doar Tu îmi aduci liniștea.

Tu ești Acela ce, în noapte,
Îmi este farul de la mal.
M-ajuți să merg tot mai departe,
Chiar de sunt lovit de val.

Iar de cad în marea vieții,
Scufundat fiind de griji,
Cu iubire întinzi mâna
Și cu milă mă ridici.

Nu mă cerți că de la Tine
Privirea mi-am îndepărtat
Spre furtună și valuri haine,
Ci mă porți neîncetat.

De pare mare suferința,
Drumul de-i anevoios,
Tu îmi întărești credința,
Greul îl faci mai frumos.

Chiar și o lacrimă stingheră
Pentru Tine-i rugăciune.
Căci Tu știi ce am pe suflet
Dinainte de a spune.

Nu știu, Doamne, de ce drumul
Îmi e dat să fie așa.
Însă știu ca niciodată
Tu nu mă vei lăsa.

Am căzut, m-am ridicat,
Lovitura lasă urme.
Însă știu că, prin credință,
Vor urma zile mai bune.

Urcă-mă, Doamne, pe stânca
Ce singur nu o pot urca,
Oricât m-aș crede puternic
Și oricât aș încerca.

De-acolo voi vedea tot drumul,
Unde ai intervenit,
Cât m-ai protejat pe cale
Chiar dacă nu am simțit.

Când va trece apoi furtuna,
Când norii toți vor dispărea,
Spre cer voi întinde mâna
Pe Tine Te voi lăuda

Pentru felul cum lucrezi,
Cum aduci mereu lumină,
Chiar de sunt descurajat,
Eu, un simplu pumn de tină.